BOROBUDUR
I
Apropierea din unghiul calculat. Doar
un tremur între noi, reflecția unor pânze
triunghiulare, fluturând în vântul uscat,
culegând ce a mai rămas la fundul timpului.
Nisipul deșertului scârțâie în ocheanul vechi.
Câteva grade în plus și atunci muntele cosmic
se va scufunda, templul ei plutind ca un lotus
la suprafața materiei și a voinței.
Mă întorc. În golful arzând din Avranches
poetul-tată își plânge fiica înecată.
Timpul și-a revărsat prea plinul în durerea noastră.
Eu eram tânăr și nu am rezistat.
II
Zeii s-au ridicat odată cu statele și apoi au pierit.
Ne cățărăm din nou pe lângă lei.
Musonii au spălat sângele nostru de pe scări
acolo pe terasa de jos; cea a invidiei, poftei și morții.
O mână albă scormone în cenușă după versurile pierdute:
pomi fructiferi, elefanți, judecători, o femeiușcă cu o suliță, și
atingerea coardelor rupte pentru tine, dragostea mea.
Exclamații stridente de admirație și neînțelegere.
În vârf o iau în brațe, o ridic.
Râdem,
ne transformăm unul în celălalt. Rochia ei mă lasă gol.
Trebuia să fiu tatăl tău și să netezesc totul din nou.
Statele se ridică odată cu zeii, care le duc la
pierzanie.
III
Mângâi vinele acestei cărți în destrămare, mierea
curge din stupă, acoperind numele și forma,
amintirea unei pierderi. Cine nu știe citi
se duce să urce și să-și caute locul.
Îți amintești noaptea trecută în camera goală
ce răspândea parfumul tău de tămâie, cum ascultam
muștele? Trebuia să merg cu tine la spital,
dar ai țipat, ți-ai înfipt sulița în mine.
În vântul acestei dimineți fragile vorba
încetează, invidia răzbate din surâs,
acum multe iubiri închegată din ceea ce
nu avea niciun înțeles.
Traducere de Zenovia Popa şi
Roxana Doncu
|